arthur suciu

Plimbându-te pe vechi străduţe întortocheate, te gândeşti că existenţa lor este totuşi o întâmplare, aşa cum întâmplare este întreg oraşul.

Descoperirea non-sensului vieţii este veche, dar generalizarea ei a fost o cucerire a perioadei moderne.

Solicitudinea este arta de a le crea celorlalţi senzaţia că există.

Fiinţa se va dezvălui când lumea va fi dezvrăjită de putere.

Utopia subiectivităţii: să atingi punctul de maximă sinceritate, acolo unde totul devine pur, transparent, să ajungi la izvorul sentimentelor şi al gândurilor.

De la bunicul meu am deprins înţelegerea mecanismului vieţii. Totuşi, mi-a luat ani să înţeleg de ce îşi ţinea cărţile de poker pe o Biblie veche.

Datoria de onoare de a da realităţii un şut în fund...

Sentimentul intens de neaderenţă la lucruri, convingerea că, orice s-ar întâmpla, nu vei cădea niciodată în capcana realităţii...

Mă bucur că sunt o mamiferă. Sunt mândru că nu m-am născut insectă sau pește. Dacă mai aveam și aripi, era perfect. Deci, Platon are dreptate: omul este un animal fără pene.

Pe măsură ce aprofundezi lucrurile, îți este din ce în ce mai greu să le exprimi. Dai în bâlbâială și, dacă nu faci apel la truisme, sfârșești prin a comunica dând din mâini și scoțând onomatopee.

Rațiunea este intervalul dintre nebunie și stupiditate.

Încetăm să mai citim cu adevărat literatură când, în spatele poveștii, îl vedem pe obsedatul care a produs-o.

Sistemul de educație, această alternativă, tot mai puțin tentantă, la marijuana...

În fiecare ins zace un sabotor al sistemului, ba chiar doi. Istoria decide dacă devenim tirani sau anarhiști.

Fericirea este o stare imposibil de psihanalizat. Absolutul nu suferă de complexe.

Să fii fericit! Nu ieri, nu doar acum, nu mâine. Să fii fericit mereu, clipă de clipă! Să nu mori niciodată și, pentru eternitate, să fii fericit! Asta e dorința mea cumplită! A mea, a tuturor...

Există o singură idee politică pentru care mă simt în stare, mă cred îndreptăţit să lupt: apărarea, cu orice preţ, a vieţii private, salvgardarea bucătăriei şi dormitorului.

Nu e nimic mai trist, mai dezgustător, mai periculos, decât să aprofundezi viața celorlalte viețuitoare, să cauți sensul unei libelule sau al unui șoarece. Totul, în această zonă, este mult mai mult decât disperarea pură. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă viețuitoarele ar avea conștiință. Nu, omul nu e nici pe departe cel mai nefericit animal și, probabil, nici cel mai rău. Înțeleg perfect de ce a ținut să se separe de animale și și-a făcut lumea lui, mai puțin disperată, mai luminoasă, mai umană.

Să mă caut pe mine însumi... Dar ce, am înnebunit?

Când ne dăm seama că o cauză este pierdută, pretindem că, de fapt, ne-am pierdut interesul pentru ea.

Iisus era prea-iertător cu femeile, avea o compasiune, nu lipsită de senzualitate, față de ele. Și în acest domeniu a mers mai departe decât Tatăl său, cel care rezumase rolul femeii la formula: "Nu e bine ca omul să fie singur."